vineri, 29 decembrie 2017

Prăjitură cu ananas și jeleu de zmeură

Ingrediente:
Pentru blat:
4 ouă
4 linguri zahăr
4 linguri făină
esență de vanilie
un praf de sare
6-7 linguri sirop conservă de ananas
Pentru cremă:
250 g mascarpone
250 g smântână pentru frișcă
3 linguri zahăr pudră
200 g ananas din conservă
esență de vanilie
10 g gelatină
Pentru jeleu:
250 g zmeură
2-3 linguri zeamă de lămâie
4 linguri zahăr
10 g gelatină
Pentru decor:
ciocolată albă

Mod de preparare:
Separăm ouăle și mixăm albușurile împreună cu zahărul până obținem o bezea lucioasă și fermă. Adăugăm în fir subțire gălbenușurile amestecate dinainte cu un praf de sare și esență de vanilie și continuăm mixarea. Oprim mixerul și cernem făina încorporând-o cu o spatulă cu mișcări ușoare de sus în jos pentru a evita eliminarea aerului acumulat în bezea. Turnăm compoziția într-o tavă dreptunghiulară (20x28 cm), tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptorul încins la foc mediu pentru 10-15 minute. Lăsăm blatul să se răcească în cuptor cu ușa întredeschisă. După ce blatul s-a răcit îl însiropăm cu siropul din conserva de ananas. În bolul de la mixer amestecăm mascarpone cu zahărul pudră și smântâna pentru frișcă până compoziția capătă un aspect cremos. Aromatizăm cu vanilie. Din bucățile de ananas facem un piure cu ajutorul unui blender. Gelatina, după ce s-a hidratat 5 minute în câteva lingurițe de sirop de ananas o încălzim ușor pe foc (mai puțin de 1 minut). Amestecăm gelatina topită complet cu piureul de ananas și turnăm amestecul peste crema de mascarpone și frișcă. Omogenizăm amestecul și îl turnăm în tavă peste blatul însiropat. Dăm tava la rece pentru 30 de minute, timp în care putem pregăti jeleul de zmeură. Pasăm zmeura cu un blender sau cu un smoothie maker și trecem amestecul prin sită pentru a înlătura semințele. Piureul fin de zmeură îl stropim cu zeamă de lămâie și îl punem pe foc împreună cu zahărul. Lăsăm amestecul pe foc până ce începe să clocotească, amestecând din când în când cu o lingură. Punem gelatina la hidratat în apă. Dăm piureul de zmeură de pe foc și îl lăsăm un pic să se răcorească apoi încorporăm gelatina hidtatată și amestecăm pentru omogenizare. Turnăm jeleul peste prăjitură și dăm din nou tava la frigider pentru minim 3-4 ore. Porționăm prăjitura și decorăm cu fulgi de ciocolată albă.


Poftă bună!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu