miercuri, 25 mai 2016

Supă cremă de legume

Ingrediente:
2 cepe medii
1 morcov
1 ardei roșu gras
1/2 dovlecel
puțină rădăcină de țelină
3 cartofi medii
2-3 roșii
2-3 linguri de ulei
pătrunjel verde, sare
1 cubuleț de unt și 1 lg ulei de măsline

Mod de preparare:


Ceapa, morcovul, ardeiul și țelina se spală și se taie cubulețe. Se călesc în ulei pentru câteva minute, apoi se pun într-o oală cu 2 l de apă la fiert. Se adaugă cartofii curățați și tăiați cubulețe, dovlecelul și acoperim vasul cu un capac lasând să fiarbă la foc mediu pentru aproximativ 25 de minute (sau până ce legumele s-au fiert). Decojim roșiile, le tăiem cubulețe și le adăugăm la supă. Mai lăsăm 5-10 minute vasul pe foc, apoi îl dăm deoparte și pasăm legumele cu ajutorul blenderului, moment în care adăugăm și untul. Potrivim gustul de sare și supa cremă de legume este gata. Se servește caldă asezonată cu pătrunjel verde, fulgi de chilli, câteva picături de ulei de măsline... și nelipsitele crutoane.


Poftă bună!!!  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu